Consultanta Clienti
0729-384123
 
Abonare Newsletter
Buletin Informativ Electronic -
Cele mai noi oferte, reduceri de pret si informatii din asigurari.
 
www.asigurari-sanatate.ro
Suplimentarea pensiei
  • Pensie privata pilonul 3
    • Deductibilitate fiscala
    • Fidelizarea angajatilor
  • Asigurare de viata
    • Acopera diverse riscuri
    • Protectie, economisire, investitii
Asigurarea de viata contine cel putin unul din aceste componente: de protectie si de economisire. In cadrul acestui articol vom vorbi indeosebi de componenta de economisire, cand beneficiarul poate fi asiguratul insusi primind suma asigurata la expirarea contractului.

Observam cum pensia de stat pierde incontinuu din valoare, in cele mai multe cazuri nu doar ca nu ne permite continuarea aceluiasi stil de viata ci de multe multe ori abia asigura un trai decent. Fie datorita faptului ca nu tine pas cu inflatia, fie din cauza scaderii numarului angajatilor platitori de contributii sociale, pensia de stat este mica, nu ajunge si de multe ori intarzie.
Pensia privata obligatorie permite doar redirectionarea a 2% din contributiile de asigurari sociale, din salariul brut al angajatului, spre un fond de pensii private. Asiguratul nu va plati mai mult pentru fondul sau de pensii, ci doar un procent din acesta va fi redirectionat catre o societate de asigurare. Acei 2% vor fi majorati anual cu cate 0,5% pana la atingerea unui plafon maxim de 6%.

Asadar pentru o suplimentare a veniturilor de dupa ani de pensionare avem doua optiuni: pensie privata facultativa sau o asigurare de viata.

Pensiile private din pilonul III (cele facultative) au ca mare avantaj deductibilitatea fiscala. Contributia la acest fond de pensii se face in mod direct de catre firma angajatoare, suma cotizata se retrage din salariul angajatului. Exista insa angajatori care se ofera sa plateasca fie intreaga suma fie sa o imparta pe jumatate cu angajatii, din motive de fidelizare a acestora. In toate cazurile se aplica o deducere fiscala de 400 euro (de la 1 Ianuarie 2009) per angajat. O suma ce nu este de neglijat de nici una din parti. In schimb, statul a stabilit un plafon maxim de 15% din venitul brut lunar ce poate fi folosit pentru o astfel de pensie privata. Sumele depuse nu pot fi accesate de angajat decat la momentul pensionarii. Acest lucru poate fi considerat un avantaj din anumite puncte de vedere, pentru ca suma acumulata nu se poate folosi pentru urgente de moment sau alte nevoi, banii de pensie fiind asigurati pentru batranete.

Avantajul cel mai evident al unei asigurari de viata este acoperirea mult mai larga in ceea ce priveste riscurile. In timp ce o pensie privata facultativa acopera teoretic doar riscul unui venit mic la batranete, asigurarea de viata poate cuprinde clauze ce sa acopere accidentari, deces si chiar alte probleme financiare. Daca pentru unii este considerat un avantaj faptul ca suma acumulata in timp este intangibila pana la varsta pensionarii, fiind expres dedicata acestui scop, pentru altii avantajul consta in accesul in orice moment al banilor pusi deoparte.
Puteti opta fie pentru o asigurare de viata unit-linked fie pentru una traditionala, ambele va dau sansa de a alege suma asigurata, frecventa de plata a primelor si ofera protectia familiei in caz de deces.

Fiecare din aceste optiuni ofera un venit suplimentar pentru batranete si putem decide care din acestea este mai bun doar avand in vedere nevoile noastre.